The man with one red shoe.

Facand abstractie de titlu deocamdata, incepusem acum vreo cateva saptamani un articol nou, din pacate nefinalizat inca, cu o fraza de genul: “e decembrie. inca nu stiu cum a trecut timpul”. Poate asta e problema mea… ma apuc sa scriu ceva si pe undeva pe la jumate imi dispar ideile. Dar deh… nu o sa moara singurul meu cititor daca nu mai postez nimic pe aici.

Ca sa nu o mai lungesc degeaba pe aici, o sa anunt subiectul, care, dupa parerea mea, cred ca este abordat si de alte persoane in perioada asta: New Year’s Eve party. Am facut acest eveniment ”mult asteptat” la un prieten cu cateva persoane  pe care le cunosc deja de o perioada, persoane care pot sa zica DA la o petrecere reusita dar stiu si sa zica NU atunci cand este cazul (inside joke… don’t mind me). Ne-am strans frumos intr-un apartament suprasaturat cu bautura si mancare, dar si cu 2 boxe gata oricand sa dea jos tencuiala de pe pereti, lucru care s-a intamplat intr-un final. S-a facut ora stabilita si am inceput sa ne facem aparitia rand pe rand. Am “barfit” putin despre calitatile de sofer al unui prieten comun, dupa care ne-am hotarat sa ii spunem in fata. Bineinteles ca orgoliul lui a fost atins si mi-a promis ca nu o sa ma mai urc in micuta lui masina niciodata. Nu stiu exact daca este sau nu un motiv de intristare. Revenind… am inceput sa mancam, sa bem si sa ne scalambaim putin pe muzica din sufragerie. Si fara sa stim cand a trecut timpul, am ajuns la doar 10 minute de 2010 (inca imi e greu sa nu pun doi de 0 dupa 2). Ne-am facut curaj sa iesim din casa si ne-am intalnit cu alte persoane cu care am avut placerea, intr-o mai mica sau mai mare masura, de a lucra anul asta. Am ciocnit un parhar de… ceva, ne-am tras doua trei poze si intr-un final am pornit pe cai diferite.

Restul petrecerii a continuat in acelasi ton, fiind nevoit sa renunt la minunatul meu plover (corectati-ma daca incultura mea m-a facut sa gresesc scrierea acestui cuvant) mov din cauza caldurii. Ne-am mai dansat, ne-am mai baut, si totul a tinut-o in ritmul asta pana aproape de dimineata cand, unul cate unul, invitatii au inceput sa plece. Si, vazand cu ochii, ne-am imputinat simtitor. Anumite persoane, din cauza ”oboselii” accentuate au transformat sufrageria din ring de dans in loc de odihna. Altii, printre care si eu am gasit, initial un loc pe hol la un pahar de taina, apoi un loc intr-un pat, bineinteles tot mov, sa se asorteze cu minunatul plover pe care de mult nu il mai purtam.

Momentul haios din toata treaba asta este cel al plecarii. Insotit de doua fete (as putea spune ca de obicei, dar din pacate este vorba doar de doua prietene) asteptam sa ma incalt si sa imi fac iesirea, moment in care mi-am gasit primul adidas. Din cate imi aminteam eu, stiam sigur ca venisem cu amandoi, dar cel de-al doilea nu se dadea gasit. In locul lui statea un alt adidas, la fel de alb, la fel de purtat, facut de aceeasi firma, dar din pacate avand alt posesor, deocamdata neidentificat. Dupa aproximativ un sfert de ora de cautari prin tot apratamentul, dupa ce i-am intrebat pe toti ce fel de adidasi purtau cand au venit, am decis sa ma las pagubas si intr-un moment de curaj nebunesc am incaltat adidasul strain si am plecat, bineinteles insotit de aceleasi fete care ma asteptau de ceva timp. Am ajuns acasa si am adormit intr-un somn de cel putin 10 ore, as fi vrut eu.

As fi vrut sa spun a doua zi, dar, pentru ca eram deja in a doua zi cand m-am culcat, era tot aceeasi zi cand m-am trezit. La scurt timp telefonul imi spune ca una dintre persoanele prezente la petrecerea de seara trecuta incearca sa ma apeleze. Imi da un numar de telefon al altei persoane care pretindea ca cineva i-a furat adidasul. Era deja prea complicat cu atat de multe persoane implicate in povestea asta, motiv pentru care, la starea de oboseala pe care o aveam credeam ca traiesc o telenovela in care personajul principal este adidasul meu. Ne-am intalnit, am facut tranzactia si ne-am amuzat copios pe seama incidentului de seara trecuta. Partea penibila este ca tipul era ferm convins ca cineva s-a imbatat atat de tare incat i-a furat adidasul, lucru care era mai mult o certitudine ce se aplica mai corect in cazul meu.

Care este scopul acestui articol, in afara de acela de a ne amuza pe seama acestui incident? Viata e facuta din astfel de momente haioase, singurul lucru care diferentiaza experientele prin care trecem, punandu-le etichetele cu “bun” sau “rau”, este modul in care noi le vedem si le traim. Cu toate ca initial m-am simtit putin deranjat sa plec incaltat in doi adidasi diferiti, a doua zi am ras cateva minute bune la telefon in timp ce solutionam situatia creata.

Se spune ca asa cum petreci prima zi din an, asa vei petrece restul de 364 de zile. Bine ca nu cred in prostii de genul asta pentru ca, dupa cum ar putea crede unuii, ar trebui sa port incaltaminte diferita tot anul. Prefer sa cred ca si in 2010 ”ma voi rade” si ma voi distra destul de mult, si asta nu din cauza celor intamplate, ci pur si simplu pentru ca am un feeling destul de bun pentru anul asta :)

---